Numele peșterii vine de la podul natural care se află la 15m de intrarea în peșteră și care poartă numele de Poarta Zmeilor.

Are o lungime de 125 m și o intrare scundă, sub 2 m, care oferă acces într-o succesiune de săli și coridoare.

Peștera a rezultat în urma eroziunii și dizolvării rocilor calcaroare. În tavanul ei se dezvoltă numeroase hornuri, iar în interior se găsesc formațiuni calcaroase, acum innegrite de humusul ajuns în apele de infiltrație. În interior sunt importante curgeri parietale, podeaua fiind presărată cu gururi (acele bazinete umplute cu apă).

Pentru explorarea peșterii este nevoie de surse de iluminat.

Povestea peşterii spusă de săteni

În vremuri de altădată, pe acest munte se ridica un castel al zmeilor. Aceștia mai coborau în sat uneori, sub înfățișare omenească.

Câte unul dintre ei venea la horele sătești. Dansa cu cea mai mândra dintre fete, iar la miezul nopții, o răpea, dispărând în munte.

Într-o zi, sătenii au aflat năravul zmeilor, iar flăcăii din satele învecinate au pornit la drum, hotărâți să se răzbune, dând foc tuturor pădurilor împrejmuitoare, doborând castelul din munte. Din acesta a mai rămas doar poarta, care mai așteaptă sfidătoare și astăzi să ii mai calce pragul vreo fata frumoasă.